Incluziunea digitală rurală – prioritate a Fundaţiei Orange Moldova
Fundaţia Orange Moldova a finalizat cu succes cea de-a cincea ediţie a proiectului Incluziunea Digitala Rurală. 8000 de elevi şi profesori din 20 de instituţii preuniversitare rurale din Moldova acum au posibilitatea să-şi organizeze procesul educaţional într-un mod mult mai interactiv. Acest proiect este iplementat sub umbrela Orange Digital School, programul naţional de educaţie digitală lansat de Fundaţia Orange Moldova
Selectarea instituțiilor beneficiare a avut loc prin concurs. Dosarele depuse au fost evaluate de catre un comitet de experţi independenţi.
Pentru această ediţie au depus dosarele 120 de instituţii din 32 de regiuni ale Republicii Moldova. Aplicanții trebuiau sa întrunească următoarele criterii: amplasarea în zonele rurale (inclusiv suburbiile mun. Chișinău), un număr de minim 250 de elevi per instituţie, disponibilitatea de a prezenta o notă informativă despre dotarea instituției cu echipament IT, o listă de activităţi academice şi extracurriculare care au fost organizate pe parcursul ultimului an de studii şi o scrisoare de motivare din partea directorului instituţiei, prin care se explică necesitatea unui astfel de echipament pentru şcoală, precum şi la ce activităţi şcolare ar urma să fie folosit acesta.
Astfel, au fost selectate 20 de instituţii din 15 regiuni ale ţării: Anenii Noi, Briceni, Cahul, Călărași, Căușeni, Cantemir, Comrat, Criuleni, Dubăsari, Glodeni, Ialoveni, Sîngerei, Ștefan Vodă, Strășeni, Ungheni. Bunurile au fost distribuite cu ajutorul voluntarilor, angajaţi ai companiei Orange Moldova.
Timp de 5 ani, peste 83.000 de elevi și profesori din 81 instituții de învățământ din 30 de raioane ale ţării beneficiază anual de echipament digital performant oferit de către Fundaţia Orange Moldova.
Lista instituţiilor beneficiare ale proiectului „Incluziunea digitală rurală”, ediţia a V-a:
Nr. ord. | Instituţia |
Numărul elevilor |
Localitatea | Raionul |
1 | Liceul Teoretic "Ion Creangă" | 262 | s. Hîrbovăț | Anenii Noi |
2 | Liceul Teoretic "Olimp" | 359 | s. Puhăceni | Anenii Noi |
3 | Liceul Teoretic Varnița | 350 | s. Varnița | Anenii Noi |
4 | Liceul Teoretic Corjeuți | 368 | s. Corjeuți | Briceni |
5 | Gimnaziul "Mihai Eminescu" | 276 | s. Crihana Veche | Cahul |
6 | Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" | 350 | s. Slobozia Mare | Cahul |
7 | Gimnaziul Pitușca | 341 | s. Pitușca | Călărași |
8 | Gimnaziul "Mihail Sadoveanu" | 330 | s. Hănăseni | Cantemir |
9 | Liceul Teoretic "Ștefan cel Mare și Sfânt" | 456 | s. Taraclia | Căușeni |
10 | Liceul Teoretic "Todur Zanet" | 473 | s. Congaz | Comrat |
11 | Gimnaziul "Ion Sârbu" | 366 | s. Mașcăuți | Criuleni |
12 | Liceul Teoretic "Mihai Eminescu" | 390 | s. Corjova | Dubăsari |
13 | Gimnaziul Ciuciulea | 281 | s. Ciuciulea | Glodeni |
14 | Liceul Teoretic "Aurel David" | 520 | s. Bardar | Ialoveni |
15 | Liceul Teoretic Costești | 543 | s. Costești | Ialoveni |
16 | Liceul Teoretic "Alexandru Agapie" | 814 | s. Pepeni | Sîngerei |
17 | Gimnaziul "Ion Creangă" | 346 | s. Ermoclia | Ștefan Vodă |
18 | Gimnaziul Pănășești | 266 | s. Pănășești | Strășeni |
19 | Liceul Teoretic Sculeni | 569 | s. Sculeni | Ungheni |
20 | Gimnaziul Costuleni | 337 | s. Costuleni | Ungheni |