01.08.2014 toate
ANRCETI a eliberat companiei Orange Moldova trei licente pentru furnizarea retelelor si serviciilor publice de comunicatii mobile celulare terestre

Agentia Nationala pentru Reglementare in Comunicatii Electronice si Tehnologia Informatiei (ANRCETI) a eliberat astazi, 1 august, primului furnizor de servicii de telefonie mobila GSM in R. Moldova – IM " Orange Moldova" SA, la cererea acestuia, trei licente pentru dreptul de utilizare a resurselor de spectru radio disponibile din benzile de frecvente 800, 900 si 1800 MHz (cate o licenta de utilizare a frecventelor din fiecare din cele trei benzi) in scopul furnizarii retelelor si serviciilor publice de comunicatii mobile celulare terestre. Licentele au fost inmanate directorului general al S.A. "Orange Moldova", Ludmila Climoc, de catre directorul ANRCETI, Grigore Varanita.

ANRCETI a eliberat licentele respective, la cererea SA "Orange Moldova", prin incredintare directa, in conformitate cu prevederile Programului de management al spectrului de frecvente radio pe anii 2013 – 2020, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 116 din 11.02.2013. Programul stabileste ca licentele de utilizare a resurselor de spectru radio din benzile de frecvente 800, 900 si 1800 MHz vor fi eliberate de catre ANRCETI, prin incredintare directa, furnizorilor care au deja construite retele si furnizeaza autorizat retele si servicii publice de comunicatii electronice terestre mobile. Eliberarea noilor licente este cauzata de apropierea datei de expirare a termenului de valabilitate a licentei detinute de S.A. „Orange Moldova” (05.11.2014). Termenul de valabilitate a noilor licente este de 15 ani, incepand cu 6 noiembrie 2014.

Licentele au fost eliberate dupa ce S.A. „Orange Moldova” a achitat suma integrala a taxelor de licenta pentru fiecare din benzile de frecvente 800, 900 si 1800 MHz, taxe stabilite in Programul de management al spectrului de frecvente radio pe anii 2013-2020. In total, S.A. „Orange Moldova” a achitat la bugetul de stat, pentru cele trei licente, echivalentul in lei moldovenesti a 25,5 mil. Euro.

Dupa inmanarea licentelor, directorul ANRCETI, Grigore Varanita, a declarat ca utilizarea celor trei licente, in regim de neutralitate tehnologica, va permite companiei Orange Moldova sa asigure sporirea capacitatii retelelor sale existente, extinderea zonelor acoperite cu retele mobile de banda larga 3G si 4G, ceea ce va facilita migrarea consumatorilor de la retelele 2G si 3G la retele si servicii mai avansate – 4G, iar in viitor si 5G. In acest fel, cetatenii tarii noastre vor putea beneficia de mai multe servicii calitative in banda larga, in zone mult mai extinse, a mentionat Grigore Varanita.

”Aceasta investitie majora este importanta si denota faptul ca Orange reconfirma angajamentul de a contribui in urmatorii cincisprezece ani la dezvoltarea pietei de telecomunicatii, prin investii si inovatii. Acest angajament arata inca odata increderea pe care o are Grupul Orange in viitorul sectorului de telecomunicatii din Republica Moldova. Pentru Orange primirea acestor trei licente inseamna posibilitatea de a aduce pentru toti locuitorii tarii, cele mai performante tehnologii din domeniu, pe care sa le transforme in servicii accesibile, utile si de calitate”, a afirmat Liudmila Climoc, Director General Orange Moldova.

ANRCETI noteaza ca la 25.07.2014 a emis, in baza cererilor depuse de SA „Moldcell” si SA „Moldtelecom”, decizii de eliberare a inca cinci licente pentru dreptul de utilizare a resurselor de spectru radio disponibile din benzile de frecvente 800, 900 si 1800 MHz in scopul furnizarii retelelor si serviciilor publice de comunicatii mobile celulare terestre. Licentele respective vor fi eliberate furnizorilor nominalizati dupa achitarea de catre acestia a sumei integrale a taxelor de licenta, in termen de 30 de zile de la data adoptarii de catre ANRCETI a deciziei de eliberare a licentelor.